Toată dragostea mea de-altădată,
Dacă stau, într-un tot o adun,
Care-ncape-n valiza-mi uitată
Fără ca nici o vorbă să spun.
Văd amurguri ce, tainic, arată
Umbre care se tot alungesc,
Şi mai vreau să prind trenul odată
Prin iubire să călătoresc.
N-am iubit nici un vis ca pe tine,
Nici un gând mai frumos n-am gândit,
Şi în gara cu umbre străine,
Tu eşti semn spre peronul sortit.
Paşii mei mai înceți se arată,
Dar alerg cât mai ştiu că au rost,
Să prind trenul, că-i ultima dată
Când pot fi călător cum am fost.
Eu sunt eu, cel ce-am fost altădată
Ca să fiu, eu, acesta de-acum,
Cel ce poate, să vrea să mai bată
Cât i-e dat, al iubirilor drum.
Viața trece şi nicicum nu revine,
A iubi nu-i un simplu refren,
Trenuri trec pe aproape de mine,
Dar al meu este ultimul tren.
Tu eşti ultimul tren pentru mine,
Tu eşti ultima gară din drum,
Tu eşti singurul mod de-a-mi fi bine,
Tu eşti ultimul strop de parfum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu